Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Castrul Roman - Drobeta
Castrul Roman de la Drobeta este in primul rand special prin faptul ca a fost prima cetate din piatra ridicata in Dacia romana. Castrul este in sine o fortificatie de dimensiuni mici extinsa pe aproximativ 2 ha de teren.
Castrul Roman a fost ridicat in perioada anilor 103 – 105 ca un centru de aparare şi un punct important atat militar, cat şi politic. Rolul sau a fost pentru a adaposti 500 de soldati care asigurau paza Podului lui Traian, era inconjurata de ziduri de 1.5 metri grosime şi inalte de 3 metri si avea patru turnuri de aparare. Cetatea a fost prevazuta cu patru porti laterale, locuinte, cazarmi, depozite de arme, drumuri interioare. In centrul cetatii se afla cladirea praetorului, unde a poposit insusi imparatul Traian in iarna anului 105.
Ulterior anului 105, in jurul Castrului s-a format oraşul Drobeta, pe care in anul 1921 imparatul Hadrian l-a ridicat la rang de municipiu, iar anul 193, Septimiu Sever l-a ridicat la rangul de colonie. Acesta era primul centru urban din regiune şi al treilea din Dacia, dupa Sarmizegetusa şi Apullum.
Istoria Castrului Roman a fost marcata de cinci perioade diferite: perioada constructiei a fost urmata de perioada din timpul imparatului Gallienus (mijlocul secolului al III-lea) in care au fost refacute termele, turnurile, portile si curtinele, afectate de razboiul carpic din anii 245-247; a urmat perioada din timpul lui Diocletian (sfarşitul secolului al III-lea) in care a fost refacuta incinta castrului; in timpul perioadei lui Constantin cel Mare (306-337) castrul a fost reorganizat in interior; iar in timpul lui Justinian I (527-565) castrul a fost, de asemenea, reorganizat.
La Castrul Roman au stationat de-a lungul timpului: Legiunea I Italica, Legiunea a IV-a Flavia Felix, Legiunea a V-a Macedonica, Legiunea a VII-a Claudia, Legiunea a XIII-a Gemina, Cohorta I Antiochensium, Cohorta I Sagittariorum , Cohorta I Cretum, Cohorta a II-a Hispanorum, Cohorta a III-a Brittonum şi Cohorta a III-a Campestris.
In partea de vest a castrului, astazi se pot vedea ruinele bailor romane. In timpul sapaturilor arheologice au fost gasite caramizi cu stampila legiunii a V-a Macedonica, fapt ce demonstreaza constructia acestor bai in acelasi timp cu castrul si podul.
GPS - Latitudine: 44.625195, Longitudine: 22.667854
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Castrul Roman - Drobeta