Palazzo Montecitorio este sediul Camerei Deputatilor din Italia. Cladirea a fost proiectata de catre Gian Lorenzo Bernini pentru tanarul Cardinal Ludovico Ludovisi, nepotul Papei Grigorie al XV-lea. Odata cu moartea lui Grigore al XV-lea in 1623, lucrarile au fost oprite, ulterior reluate de Papa Inocentiu al XII-lea (Antonio Pignatelli), palatul fiind finalizat de catre arhitectul Carlo Fontana, care a modificat planul lui Bernini, prin adaugarea unui clopot frontonului de deasupra intrarii principale. Cladirea a fost desemnata pentru functii publice si sociale numai datorita politicii ferme antinepotism a lui Inocentiu al XII-lea, in contrast cu predecesorii sai.

In 1696 Curia apostolica (instantele de drept papale) a fost instalata acolo. Mai tarziu, palatul a adapostit Governatorato di Roma (administratia orasului in perioada papala) si sediul politiei. Obeliscul excavat, Solarium Augusti, acum cunoscut sub numele de Obeliscul Montecitorio, a fost instalat in fata palatului de catre Papa Pius al VI-lea in 1789.

Odata cu unificarea Italiei in 1861 si transferul capitalei la Roma in 1870, Montecitorio a fost ales ca sediu al Camerei Deputatilor, dupa luarea in considerare a diferitelor posibilitati. Fosta curte interna a fost acoperita cu un plafon si transformata intr-o camera semicirculara de dezbateri.

Palatul original nu a corespuns insa pe deplin cerintelor noului sau rol si a fost reconstruit la inceputul anilor 1900, de catre arhitectul Ernesto Basile, exponent al curentului art nouveau, care lasat doar fatada intacta. El a adaugat asa-numitul Transatlantico, un salon lung si impresionant, care inconjoara camera de dezbateri. Camera de dezbateri este caracterizata prin numeroase decoratii in stil Art Nouveau: un baldachin impresionant de sticla colorata (lucrarea lui Giovanni Beltrami), o friza de Giulio Aristide Sartorio care inconjoara camera, statui din bronz care flancheaza bancile prezidentiale si guvernamentale, precum si panouri care descriu gloria Dinastiei de Savoia, de Davide Calandra.