Arsenale di Venezia a fost un complex de santierele navale si armurarii de stat grupate impreuna in Venetia, in nordul Italiei. Acesta a fost responsabil pentru cea mai mare parte a puterii navale Venetiene de la mijlocul celui de-al II-lea secol, si a fost "una dintre cele mai vechi de mai mari intreprinderi industriale de stat din istorie".

Construirea Arsenalului a inceput in jurul anului 1104, in timpul erei republicane din Venetia. A devenit cel mai mare complex industrial din Europa, inainte de Revolutia Industriala, ocupand o suprafata de aproximativ 45 ha, aproximativ 15% din suprafata intregului oras. Inconjurat de ziduri inalte de protectie, care il fereau de priviri indiscrete, si cu gardieni care protejau perimetrul, in fiecare zona a Arsenalului se producea o anumita parte a navei. Aceste parti puteau fi apoi asamblate intr-un vas in mai putin de o zi. O padure in proprietatea exclusiva a Arsenalului, in zona dealurilor Montello, asigura aprovizionarea cu lemn a santierelor navale. Aici erau produse navele comerciale maritime, care au adus o mare parte din averea si puterea economica a orasului, care a durat pana la caderea republicii in 1797, prin cucerirea zonei de catre Napoleon. Arsenalul este situat in districtul Castello din Venetia, si este acum detinut de catre stat.

Edificiul in stil bizantin poate sa fi existat inca din secolul al VIII-lea, desi constructia structurii actuale se spune ca a fost inceputa in 1104 in timpul domniei lui Ordelafo Faliero, desi nu exista nici o dovada precisa in acest sens. Initial santierele navale au lucrat numai pentru a mentine navele deja construite.

In 1320 a fost construit Nuovo Arsenale, mult mai mare, care a permis realizarea navelor comerciale cu un gabarit marit. Cu timpul, Venetia a dezvoltat metode de producere in masa a navelor de razboi. In perioada sa de apogeu, in secolul al XVI-lea, in Arsenal lucrau 16.000 de persoane. Se pare ca in acea vreme se putea construi aproape o nava pe zi, si se putea arma si aproviziona complet o galera – acestea erau produse in serie pe baza unor module standardizate, dupa metode nemaiintalnite pana la revolutia industriala.

Poarta principala a Arsenalului a fost construita in jurul anului 1460 si a fost prima structura clasic-renascentista din Venetia. Aceasta a fost, probabil, construita de Antonio de Gambello dupa un proiect de Jacopo Bellini. In secolul al XVI-lea, inginerii Arsenalului au experimentat cu nave mai mari, ca platforme pentru armele navale grele. Cele mai impresionante au fost galioanele, utilizate deja in batalia de la Lepanto impotriva turcilor, acestea fiind construite pe baza vechilor galere comerciale. Aceste nave imense erau propulsate cu ajutorul velelor si vaslelor si erau dotate pe ambele flancuri cu tunuri montate pe carucioare, fiind niste adevarate cetati plutitoare. Cu toate acestea, in ciuda puterii imense de foc pe care o aveau, erau lente si greoaie in lupta, si nu au fost construite prea multe. Parti semnificative ale Arsenalului au fost distruse sub Napoleon, acestea fiind reconstruite mai tarziu pentru a permite utilizarea lui ca baza navala.