Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Templele Regale Abu Ghorab din Cairo
La nord de piramida lui Abu Sir se gaseste situl lui Abu Ghorab, unde se afla cele doua temple roiale ale Soarelui, dedicate cultului lui Ra (zeul soarelui din Heliopolis). Papirusul lui Abu Sir scrie despre sase temple, insa doar doua au fost descoperite, cele doua fiind construite pentru faraonii Userkaf si Nyuserra.
Ambele temple urmeaza constructia traditionala a unui templu in vale, si contin un drum pietruit pe care se poate ajunge la ele, precum si o carcasa facuta dintr-o piatra imensa. Carcasa contine un mare obelisc de calcar inalt de 37 de metri, situat pe o baza cu o latime de 20 de metri. In fata obeliscului se poate vedea un altar impresionant de alabastru, construit sub forma unui disc solar flancat de patru semne “hotep” (semnul hieroglific pentru “oferte” si “satisfaceri”), iar inscriptia de pe altar se poate traduce in “Zeul Soarelui, Ra, este satisfacut”.
Abu Sir este localizat la o distanta destul de mare de autostrada ce duce la Saqqara, si nu este cu putinta sa se ajunga aici prin intermediul transportului public. Cea mai buna cale de a vizita aceste temple este prin intermediul unui tur organizat sau cu ajutorul unui taxi. O alta varianta ar fi aceea de a lua un cal sau o camila si sa mergeti calare pana la Abu Sir.
GPS - Latitudine: 29.904051, Longitudine: 31.193769
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Templele Regale Abu Ghorab din Cairo