Moscheea de Vineri din Herat

O excursie in Herat nu poate fi completa fara o vizita la Moscheea de Vineri, o constructie ce a suferit modificari si adaugiri sub moguli si uzbeci. Aspectul actual dateaza din secolul XV. In secolul XIII, Gingis Han, aflat in fruntea armatei sale a distrus provincia Herat aproape in intregime, la care s-au mai adaugat si efectele unui cutremur devastator. Abia la inceputul secolului XIV, Timurizii au initiat constructia unei impunatoare Moschei de Vineri. Se spune ca numai decorarea moscheii a durat cinci ani. Razboiul anglo-afgan din secolul XIX a cauzat si el multe distrugeri acestui lacas de cult, iar in anul 1945 a fost demarat un program de restaurare prin care s-au reconstruit zidurile incaperilor si, totodata, s-a extins latura nord-estica cu aproape 20 m, iar decoratiunile ce datau din timpurile medievale au fost inlocuite. S-a incercat conservarea stilului traditional dar si adaugarea unor elemente moderne de culoare, desen si caligrafii. Cu toate modificarile suferite, celebra Moschee de Vineri din Herat este cu siguranta una dintre cele mai frumoase pe care le-ati vazut vreodata. Considerata secole de-a randul una dintre cele mai impunatoare din Asia Centrala, dispune de o arhitectura deosebita, decorata cu un mozaic intr-un curcubeu de culori si detalii minutioase ce ii confera un aer monumental. Minaretele decorate cu arabescuri sunt absolut superbe.

Atelierele de restaurare se gasesc pe latura stanga a intrarii principale, iar in gradina din apropierea moscheii sunt expuse cateva arabescuri ce dateaza din secolele XIII - XV. Cu putin noroc, puteti obtine acceptul mestesugarilor pentru a le vizita atelierele unde se lucreaza mozaicul. In incinta se pot face fotografii, mai putin in timpul orelor de rugaciune. Daca vreti sa surprindeti cele mai frumoase jocuri de lumina reflectate de mozaicul multicolor, incercati sa vizitati lacasul la primele ore ale diminetii.

Localizare

GPS - Latitudine: 34.343056, Longitudine: 62.195833

Mareste harta

Legenda

  • Moscheea de Vineri din Herat
  • Restaurant
  • Hotel
  • Piete si zone centrale
  • Monumente
  • Catedrale si biserici
  • Muzee si galerii de arta
  • Palate si castele
  • Cladiri si turnuri
  • Gradini si parcuri
  • Divertisment
  • Shopping
  • Altele

Comentarii

Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Moscheea de Vineri din Herat

Herat