Biserica Manastirii Rachitoasa a fost ridicata de marele spatar Ilie Ianache Tifescu si de sotia sa Theofana, fiica voievodului Mihai Racovita, in anul 1697 pe locul unei foste biserici de stejar care a servit drept biserica cimitirului satesc. Fiul acestei familii a inchinat biserica Manastirii grecesti Vatopedu din Athos in anul 1720. In anul 1739 biserica a fost refacuta de egumenul Daniil, iar in 1836 de egumenul Iacov. In anul 1872 Manastirea Rachitoasa a fost transformata in in leprozerie, insa a fost redeschisa in anul 1993. In anul 1882, Melchisedec Stefanescu, episcop al Romanului, mentiona: "manastirea aceasta este acum prefacuta in penitenciar pentru oameni fara capatai si viciosi. Biserica e in buna stare, dar incaperile manastirii, unde locuiesc detinutii, precum si personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite si umede si reclama urgente imbunatatiri pentru ca penitenciarul sa nu devina lacas de condamnati la moarte".

In interior se mai pastreaza doar resturi din pictura originala, iar cea mai mare parte a icoanelor de la catapeteasma sunt afumate si mancate de carii.

Manastirea Rachitoasa are si o legenda potrivit careia intr-o noapte, in timp ce monahii participau la slujba de la miezul noptii si cantau "Luminanda" implorand lumina harului dumnezeiesc, sub una din cele doua icoane aflate in fata altarului (cea a "Sfantului Ioan Botezatorul) s-a aprins o lumanare groasa. Toti monahii au vazut flacara insa nu exista nimeni care sa tina lumanarea.

Astazi, in manastire se mai pastreaza intr-un tub de aur ceara maronie. Pe acel tub este scrisa in slavona povestea lumanarii: "Minune! Ce s-au petrecut in Rachitoasa cu aprinderea de trei ori a unei lumanari la icoana Sfantului Ioan Botezatorul in luna lui martie 1856. Douazeci, miercuri noapte spre joi. A doua oara douazeci si sase, marti noapte spre miercuri. A treia oara douazeci si opt, joia spre vineri. S-au dovedit adevarul! Apoi nu s-au mai aprins."