Atestata istoric pentru prima data in anul 1183, manastirea Bizere a fost initial un lacas de cult benedictin, aflat sub patronaj regal, cu hramul Sfintei Fecioare Maria, controland, in acelasi timp, transportul de sare de pe cursul Muresului. Manastirea a mai fost cunoscuta, in vremuri indepartate si sub titulatura de Bisra.

Sarea, un produs extrem de greu de procurat in acele vremuri, reprezenta principala sursa de venit a manastirii, venitul estimat fiind de aproximativ 4.000 de bolovani de sare, la un numar de 23 de calugari, ce vietuiau aici in secolul al XIII-lea.

Lacas de rit ortodox la inceputurile sale, manastirea a fost preluata de catolici, ea nemaifiind locuita in secolul al XVI-lea, cunoscand o degradare constanta si severa pana in anul 1557, dupa invazia otomana din Ardeal, dar si avand ca principal factor de decadere reforma religioasa care a refuzat sa o mai consemneze ca apartinand ritului catolic.

Lacasul de cult a intrat in atentia istoricilor si arheologilor in anul 2000 si a cunoscut ample campanii de cercetare, sub conducerea istoricului Adrian Andrei Rusu, ajutat de istorici renumiti ca George Pascu Hurezan, Zsuzsanna Kopeczny, Florin Marginean si Ileana Burnichioiu, ce activau la Institutul de Arheologie si Istoria Artei, Complexul Muzeal Arad si Universitatea Alba Iulia. Cu ocazia acestor cercetari au fost scoase la lumina dovezi si fragmente prelevate din fostul palat abatial, din cimitirul aflat in partea de nord a manastirii, toate acestea culminand in anul 2003 cu scoaterea la lumina a mozaicurilor vechii manastiri, precum si a celei mai vechi fantani din Transilvania, cunoscuta sub denumirea de Fantana Turcului. In scurt timp dupa aceste descoperiri, locul a devenit unul dintre cele mai rare si frumoase asezari monastice apartinand evului mediu, din Romania.

Cele 16 sectiuni ale manastirii poarta amprenta stilului romanic, cercetatorii stabilind ca nu au mai fost executate renovari sau restaurari majore la zidurile sau structura lacasului. Importanta vestigiilor prelevate aici este covarsitoare, materialul arheologic descoperit fiind format din fragmente arhitectonice, ceramica, sticlarie, monede, obiecte din metal si podoabe.

Cele mai valoroase piese gasite in acest site arheologic sunt mozaicurile fostei biserici, care au ca palata cromatica intre 6 si 9 culori, dispuse in patrate sau romburi si reprezentand animale diverse sau elemente florale. La ele se mai adauga un portic cu colonade, cladiri gospodaresti anexe, o capela, un refectoriu masiv, turnul fantana si palatul abatial. S-a mai prelevat si amprenta unei barci ce a fost datata ca apartinand secolului al XII-lea.

Constientizand importanta arheologica a manastirii, in anul 2008, aici au fost puse bazele unei rezervatii arheologice, intinsa pe suprafata de 3,5 hectare, cu ajutorul Primariei Frumuseni care a scos terenul din lista de terenuri de pasunat. Simbolul heraldic al comunei provine de la vestigiile gasite aici, un motiv astral reprezantand soarele. Arheologii si-a aplecat si mai mult atentia asupra acestui loc, tot in anul 2008 avand loc ample cercetari pentru stabulirea exacta a amplasamentului vechii manastiri, continuarea sapaturilor pe amprenta vechiului palat abatial, rezultatele fiind multumitoare pe deplin: s-au stabilit 23 de sectiuni ale fostei manastiri, a fost identificata locatia exacta a turnului fantana, suprafata cercetata fiind de aproximativ 300 de metri patrati.

Astazi, site-ul este deschis spre vizitare, amatorii de istorie medievala gasind aici o multitudine de vestigii ce le pot satisface curiozitatea. Si imprejurimile sunt atragatoare, iubitorii de drumetii sau amatorii de plimbari in aer liber pot beneficia de cateva ore de petrecere a timpului liber intr-un mod extrem de placut.