Catedrala din Ancona este dedicata Sf. Ciriaco si este un exemplu de elemente mixte romano-bizantine si gotice.

Sapaturi efectuate in 1948 au dovedit ca in secolul III i.Hr. pe acest loc a existat un templu Italic, probabil dedicat Afroditei. Deasupra lui, in secolul VI, a fost construita o biserica paleo-crestina. Aceasta a avut un naos si trei nave, cu intrarea spre sud-est (unde astazi se afla capela Crucifixului). Vestigiile inca existente includ un pavaj din mozaic si peretii perimetrali.

Intre anii 995-1015 a fost construita o biserica noua, care a pastrat zidurile originale. In 1017 bazilica renovata a primit moastele Sf. Marcellinus de Ancona si si ale Sf. Ciriaco. Extinderi ulterioare au avut loc la sfarsitul secolului al XII-lea, inceputul secolului al XIII-lea, cu adaugarea unui corp transversal si a unei intrari pe partea de sud-vest. Transeptele erau mai ridicate decat naosul anterior si avea abside. Biserica, anterior numita dupa San Lorenzo, a fost re-dedicata Sfantului mucenic Ciriaco, patronul sfant al orasului si presupus episcop de Ancona.

O prima restaurare a avut loc in 1883. In timpul Primului Razboi Mondial, la 24 mai 1915, basilica a fost avariata de un bombardament al flotei austro-ungare. Avariile au fost remediate in 1920, dar in al Doilea Razboi Mondial bombardamentele anglo-americane au distrus transeptul din dreapta inpreuna cu Cripta Lacrimilor si comorile de arta adapostite acolo. Odata ce transeptul a fost reconstruit, biserica a fost redeschisa oficial in 1951.

Un cutremur din 1972 a deteriorat cladirea, a urmat o noua restaurare si o alta deschiderea oficiala in 1977.

Bratele laterale ale transeptului se incheie cu abside inaltate, in timp ce bratul central al presbiteriului si-a pierdut absida originala in timpul lucrarilor de extindere din secolul XVIII. Toate naosurile au bolti in forma de carena, din lemn pictat datand din secolul XV.