Casa Sf. Anania este situata in orasul Damasc si se spune ca ar fi casa in care Anania l-a botezat pe Saul (care a devenit Apostolul Pavel ). Aceasta biserica subterana dateaza din perioada bizantina si a fost restaurata la sfarsitul secolului al XIX-lea. Situata in apropiere de Bab Sharqi (Poarta de Est), biserica, care a fost restaurata de mai multe ori si este singura casa crestina timpurie de cult din secolul I care a supravietuit in oras.

Aceasta este o structura simpla ce consta in doua camere mici, cu ziduri de piatra, ce adaposteste doar un altar, icoane si cateva strane. Pictogramele pe care le puteti vedea aici spun povestea convertirii lui Pavel. Aceasta biserica reprezinta simplitatea initiala a crestinilor si este una dintre cele mai vechi biserici in care serviciile continua sa fie tinute si in prezent.

Sapaturile arheologice din 1921 au scos la lumina ramasitele unei vechi biserici bizantine, fapt ce adauga un plus de credibilitate ideii potrivit careia capela are un trecut timpuriu-crestin la origine. In descrierea sa din Convertirea lui Saul, Sf. Luca descrie existenta unei comunitati crestine din Damasc. Aceasta a fost prima comunitate de crestini in afara Palestinei.

Nu se stie cu exactitate cine a fost Anania. Singurul lucru care se stie despre el este ca a fost un ucenic milostiv, cu o buna reputatie, pios si temator de Dumnezeu. Lipsa biografiei sale a dat prilejul aparitiei a numeroase legende. Se spune ca el a fost unul dintre cei 72 de ucenici, ca a predicat Evanghelia in centrul Siriei, precum si in Damasc, ca a fost arestat si condamnat la moarte de catre guvernatorul roman, Licianus Mucianus si a fost omorat cu pietre in afara orasului. Peste mormantul sau a fost construit un memorial si mai tarziu o manastire. Manastirea a fost frecvent mentionata de catre scriitorii arabe din perioada medievala.

Marele merit al lui Anania si al comunitatii crestine a fost botezul Sfantului Pavel, Apostolul Neamurilor. Datorita acestui fapt casa sa a fost transformata intr-un sanctuar si a fost intotdeauna un loc de devotament religios. Dupa martiriul Sf. Anania, comunitatea a continuat cu devotament sa vina sa se roage in casa acestuia. Acesta a fost, probabil, motivul din cauza caruia autoritatile romane din vremurile imparatului Hadrian a decis sa transforme casa intr-un templu pagan. In 1921, arheologul C. Eustache de Lorey a efectuat sapaturi in locul numit Hanania si a gasit ruine ale unui altar pagan. Este cunoscut faptul ca imparatul Hadrian a ordonat ca templele pagane a fie construite in locurile cele mai venerate de catre crestini, cu scopul de a le sterge din memoria acestora.

De indata ce crestinii si-au obtinut un alt statut si-au permis sa-si construiasca propriile lor locuri de cult, astfel au construit si o biserica mare asupra edificiului pagan care a inlocuit casa lui Anania. Arheologii au gasit aici o absida, mai multe coloane si multe alte obiecte asociate cultului crestin, pe baza carora au estimat ca biserica a fost construita intre secolele V si VI. Scriitori arabi musulmani se refera frecvent la aceasta biserica, numindu-o "al-Mussalabeh" (a Sfintei Cruci). Ibn Assaker (1105) scrie ca aceasta biserica a fost situata intre cele doua porti de est, Bab Tuma si Bab Charqui si ca a fost distrusa in jurul anului 700 d.Hr.

Scriind despre casa lui Anania in 1628, Villamont ia act de prezenta unei biserici care apartine crestinilor si dar o parte din aceasta si turcilor si ca aceste doua comunitati merg acolo sa se roage, fiecare in functie de propriile sale credinte. Castillo (1630) prevede ca locul a fost foarte venerat atat de crestini cat si de musulmani, care s-au rugat aici cu mult devotament, pentru ca cei bolnavi sa fie vindecati.

La inceputul secolului al XVII-lea, pr. Quaresimo descria capela ca pe un loc de 20 metri lungime si 10 metri latime. El observa ca aceasta este luminata de doua ferestre rotunde si mici in partea de sus. Tot acesta spunea ca musulmanii au vrut sa construiasca un minaret ce a cazut de indata ce a fost terminat. Aceste detalii ne ajuta sa intelegem ca, incetul cu incetul, crestinii au reusit sa reocupe aceasta capela, care a fost anterior o parte din moschee.

Cu trecerea timpului, atat capela cat si moscheea s-au deteriorat atat de mult incat pana in anul 1814, au ajuns in ruine. In acelasi an franciscanii au achizitionat situl si au reconstruit capela redeschizand-o pentru servicii de cult religios. Cladirea a fost distrusa in anul 1860, reconstruita in anul 1867 si, in sfarsit restaurata in 1973.

In Orient, succesiunea de edificii religioase de diferite confesiuni in acelasi loc este un semn sigur de autenticitate a traditiei asociate cu acel loc.