Bazilica papala San Paolo Fuori le Mura (in traducere libera, Basilica Sfantul Pavel din afara zidurilor Romei) este unua dintre cele patru bazilici antice majore din Roma. Bazilica a fost construita de catre imparatul roman Constantin I pe locul de inmormantare al Sfantului Pavel, unde dupa executarea apostolului, adeptii sai au ridicat un monument, numit “cella memoriae”. Acest prim edificiu a fost extins sub Valentinian I, in anul 370. In 386, imparatul Teodosie I a inceput ridicarea unei basilici mult mai mare si mai frumoasa, cu un naos si patru nave cu transept, care a fost finalizata de pontiful Leo I.

Sub Grigorie cel Mare bazilica a fost marita si modificata. Printre altele, pavajul a fost scos pentru a plasa altarul direct peste mormantul lui Pavel.

La 15 iulie 1823 un incendiu, inceput din neglijenta unui muncitor care reparara acoperisul principal, a dus la distrugerea aproape totala a bazilicii, singura dintre toate bisericile din Roma, care isi pastrase caracterul primitiv timp de 1435 ani. Aceasta a fost redeschisa in 1840 si reconsacrata in 1855 in prezenta Papei Pius al IX-lea. Dupa o lunga perioada de restaurare, la care si-au adus aportul mai multe natiuni - viceregele Egiptului a trimis piloni de alabastru, imparatul Rusiei a trimis malachit si lapislazuli - la data de 23 aprilie 1891 o explozie la Porta Portese a distrus vitraliile. Lucrarile de la fatada principala au fost completate de guvernul italian, care a declarat apoi biserica monument national.