Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Abatia Sacromonte din Granada
In Muntele Valparaiso se adaposteste Abatia Sacromonte (“sacromonte” – “muntele sacru”), intemeiata in anul 1610 de catre Arhiepiscopul Pedro de Castro, in onoarea Sfantului Cecilio, patronul spiritual al Granadei si primul episcop al orasului, din vremea romanilor, ucis de catre acestia in incercarea sa de a evangheliza Spania, trimis fiind de catre Sfintii Petru si Pavel.
Acest complex monahal este alcatuit dintre trei parti: manastirea, ale carei lucrari de constructie au fost constinuate pana in secolul al XVIII-lea, seminarul teologic si un colegiu. Sub aceasta biserica se gasesc catacombele unde Sf. Ceciliu a fost martirizat.
Biserica prezinta un plan in forma de cruce latina si este alcatuita din trei nave si un transept. Corul navei centrale a fost realizat in perioada anilor 1615 – 1617 in stil baroc, de catre arhitectul Francisco Diaz de Rivero. Aici se remarca altarul, creat in anul 1743 de catre artistul Blas Moreno, iar in naosul din partea dreapta se afla statuia Fecioarei din Sacromonte sau a Fecioarei Pesterilor. In fata altarului troneaza statuia lui “Iisus al Consolarii” sau “Iisus al Tiganilor” (“Cristo del Consuelo/Cristo del Gitanos”), o opera realizata de catre Jose Risueno in anul 1695. Pe partea stanga a altarului principal se gaseste sacristia de forma drepunghiulara, unde se remarca masa cu potire cu mozaic de marmura.
Pe langa cartile scrise in limba araba si tratatele pe teme religioase crestine si musulmane, manastirea mai gazduieste si un muzeu, ce cuprinde o serie de opere de arta destul de valoroase, majoritatea provenind de la Scoala de Arta din Sevilia: lucrarile artistilor Sanchez Cotan, Pedro de Raxis, Herrera el Viejo, Lucas Jordan, Juan de Sevilla si Goya. Tot aici se pot admira si manuscrisele rare in limbile greaca si spaniola, dar si tablourile unor artisti precum Duque Cornejo, Alonso de Mena, Ruiz del Peral sau Jose Risueno.
Traversand curtea manastirii prin cele 28 de arcade ale acesteia se poate ajunge la o capela, cu un altar situat la intrare, ce conduce catre pesterile unde au fost gasite o serie de relicve din secolul al XVI-lea. In interiorul capelei, pe tavanul acesteia se poate vedea o stea cu sase capete inclusa intr-un cerc, folosita in perioada romana ca si un simbol al cunoasterii, de aceea atunci cand a fost construita manastirea, Arhiepiscopul Pedro de Castro a decis sa foloseasca acest insemn pentru a decora intreaga cladire.
Abatia Sacromonte, ce ofera privelisti impresionante asupra fortificatiilor din Alhambra, raului Darro si asupra piscurilor Muntilor Sierra Nevada, poate fi vizitata in fiecare zi, intre orele 11.00 – 13.00 si 16.00 – 18.00. Pentru o taxa de 3,5 €/persoana, turistul are posibilitatea de a admira interiorul manastirii si de a se plimba prin imprejurimi, vizita durand aproximativ 30 de minute.
Adresa
Camino del Sacromonte 4, GranadaCum ajung
Linia C2 (20 min de la Plaza Nueva) sau taxiul (5-7 euro)Telefon
+34 958 221 445Timp mediu vizitare
30minPreturi
Orar
GPS - Latitudine: 37.184391, Longitudine: -3.576010
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Abatia Sacromonte din Granada