Ghid turistic Brunei

Recomandat pentru: arhitectura, cladiri administrative, palate, parcuri, puncte de interes, situri religioase

Despre Brunei

Statul Brunei Darussalam (Casa pacii) este o tara de dimensiuni mici, situata in coasta Insulei Borneo, din Asia de sud-est. Brunei se intinde pe o suprafata de 5.770 km² si numara o populatie de 401.890 locuitori (2011), cu o densitate de 75.71 locuitori/km². Speranta de viata a acestora este de 74.09 ani pentru barbati si 78.75 ani pentru femei. Limba oficiala a statului este malaieza, dar pe arii largi ale tarii se vorbesc chineza si engleza.

Teritoriul statului Brunei este alcatuit din doua enclave, situate pe litoralul nordic al Insulei Kalimantan - in statul malaezian Serawak. Cea vestica are un relief mai domol, cu numeroase colone si mlastini frecvente. In partea estica, relieful urca in trepte, atingand lantul muntos principal al insulei. Capitala statului este la Bandar Seri Begawan, centrul economic si administrativ al tarii. Orasul are o serie de atractii turistice importante cum ar fi Palatul regal (Istana Nurul Iman), cu cele 1788 de incaperi ale sale, dar si cea mai mare moschee din Extremul Orient, numita Omar Ali Saiffudin, ce atrage atentia prin domul de aur si decoratiile din granit roz. O importanta atractie turistica a capitalei o reprezinta si Brunei Museum, cel mai mare muzeu din tara, Sala regala de ceremonii (Lapau), dar si cateva lacasuri de cult foarte interesante.

Din punct de vedere administrativ, statul este impartit in suburbii, iar suburbiile sunt divizate in sate. Acestea din urma sunt administrate de un consiliu satesc (ketua Kampong) sau de un consiliu minicipal (Lembaga Bandaran). Numai zonele administrate de consiliile municipale pot fi asimilate termenului de oras. Statul Brunei are trei consilii municipale care administreaza patru orase. Acestea se afla la Bandar Seri Begawan, Kuala Belait, Seria, Jerudong si Tutung. In partea de vest a tarii se afla orasul Maura, unul dintre cele mai importante ale tarii, datorita portului care functioneaza aici. Din punct de vedere turistic, principala atractie o reprezinta Plaja de le Maura (Pekab Maura), situata de-a lungul Marii Chinei, lunga de aproape 1.5 km. Zona este ideala pentru vacanta, plaja fiind amenajata si cu zone de picnic, locuri de joaca pentru copii si zona comerciala. La fel de interesante sunt si plajele Meragang si Serasa. Nu puteti petrece o vacanta in Brunei, fara sa vizitati cele 20 de sate lacustre de pe malurile raului Brunei. In partea de est a tarii, in tinutul Temburong, veti fi impresionati de frumusetea peisajelor dar si de rezervatia forestiera de la Peradayan.