Despre Liege
Liege este un oras situat in regiunea Valonia, Belgia, fiind, de asemenea, capitala provinciei Liege. Orasul este situat intr-o zona joasa, inconjurata de coline, fiind un important port fluvial si un nod de comunicatii. Acest oras are 617.590 de locuitori, fiind unul dintre orasele caracterizate de aglomeratie urbana datorita numarului mare de studenti. In fiecare seara, acestia umplu cafenelele si restaurantele din Carré, spatiul dintre strazile Pot d’Or, St. Adalbert, St. Gilles si bulevardul Sauvenière.
Liege este asezat chiar la inceputul podisului hercinic Ardeni, ceea ce face ca peisajul din sud sa fie foarte diferit de restul orasului, fiind caracterizat de dealuri inalte si paduri.
In ceea ce priveste istoria acestei regiuni, Liege a fost capitala unui principat ecleziastic pe o perioada de opt secole. Trecutul sau istoric ofera orasului numeroase monumente religioase si laice, diverse muzee si locuri de promenade. Zona centrala a orasului este un amestec de vechi si nou, intr-o combinatie de cladiri din anii 1960 si '70 cu bulevarde largi, cladiri moderne si cateva parcuri atractive. In zonele limitrofe ale orasului Liège sunt de gasit zone distincte: zona marilor complexe industriale intinse pe malul râului, in partea de nord si de sud si zonele populate de catre muncitori, in partea de est si de vest.
In ceea ce priveste clima orasului, datorita influentei oceanului, clima este moderata, bogata in precipitatii. Temperatura medie lunara variaza intre 3 °C in luna ianuarie si 18 °C in iulie. Iar precipitatiile medii lunare variaza intre 65mm in ianuarie si 78 mm in iulie.
Daca sunteti interesat de cumparaturi, acest oras va ofera posibilitatea de a face cateva vizite in diversele magazine pe care le puteti intalni in zona. Duminica se deschide cea mai veche strada comerciala din Europa. Pe aceasta strada poti gasi flori si legume proaspete, haine si bijuterii. Strazile dintre Piata Saint Lambert si Orasul Vechi va ofera, de asemenea, posibilitatea de a va plimba pe la magazine. Pasajul Lemonier este renumit pentru produsele adresate celor mici, aici gasindu-se Burberry, Mer du Nord si Pauline.
Referindu-ne la calatoria cu avionul, aveti mai multe posibilitati de a ajunge in acest oras. Aeroportul Liege este cunoscut pentru transportul de marfa, fiind al 7-lea cel mai mare aeroport cargo din Europa, are insa zboruri charter si câteva linii regulate, cu rute spre si de la Agadir, Alicante, Bodrum, Catania, Corfu, Djerba, Heraklion, Hurghada, Ibiza, Izmir, Las Palmas, Malaga, Monastir, Palma de Mallorca, Pristina, Rhodes, Tel Aviv si Tenerife. Puteti opta, de asemenea, sa ajungeti pe Aeroportul Brussels de unde aveti optiunea de a pleca cu trenul catre Liege. Aeroportul Maastricht este, de asemenea, aproape de oras.