Cunoscut ca si “Orasul Moscheilor”, dar si sub numele de “Capitala Mondiala a Ricselor”, datorita celor peste 400.000 de astfel de trasuri ce circula pe strazile sale, Dhaka reprezinta capitala si cel mai mare oras al Bangladesh-ului, dar totodata si centrul politic, cultural, comercial si economic al tarii. A fost infiintat pe malurile raului Buriganga, ocupand o suprafata de 360 km2, iar impreuna cu aria sa metropolitana gazduieste peste 12 milioane de locuitori (conform datelor realizate in anul 2008), fiind astfel si unul dintre cele mai aglomerate orase ale Asiei.

Exista mai multe teorii in ceea ce priveste originea numelui orasului, cele mai accepate fiind acelea care vorbesc despre asa-numitul “copac Dhak” (Butea frondosa), candva foarte raspandit in regiune, dar si despre instrumentul membranofon “Dhak”, originar din Asia de Sud si folosit la ordinul mogulului Islam Khan I, cand i-a acordat titlul de capitala in anul 1610, sau despre templul zeitei “Dhakeshwari”, localizat in partea de sud-vest a orasului.

Aceasta asezare a luat nastere inca din secolul al VII-lea, cand era condusa de catre Regatul Budist Kamarupa si Imperiul Pala, dupa care a fost preluata de catre Dinastia Sena in secolul al IX-lea. In anul 1576, majoritatea regiunii Bengal a trecut sub dominatia Imperiului Mongol, transformand orasul intr-un mare centru comercial al lumii, si fiind declarata capitala in anul 1608. Au fost construite apoi o serie de monumente, forturi, moschei si universitati. Modernizarea orasului a avut loc insa, in secolul al XIX-lea, sub dominatia britanicilor, devenind astfel cel de-al doilea mare oras din Bengal, dupa Calcutta ( in prezent, Kolkata). Dupa impartirea Indiei din anul 1947, Dhaka a devenit capitala Pakistan-ului de Est, iar incepand cu anul 1972, capitala administrativa a tarii, dupa ce Bangladesh si-a capatat independenta in anul 1971 in urma Razboiului de Eliberare.

Reprezinta centrul comercial al tarii si unul dintre liderii de piata in ceea ce priveste producerea bunurilor de lux, unde peste jumatate din forta de munca a orasului este alcatuita din persoane angajate in gospodarii, la micile magazine, negustori ambulanti, in transportul ricselor etc., in timp ce, aproximativ 800.000 de localnici lucreaza in industria textila. Cu toate acestea, rata somajului este destul de ridicata, atingand un procent de 19 %.

Dezvoltarea urbana a dus la aparatia a numeroase cladiri inalte si a zgarie-norilor, schimband astfel peisajul orasului. Aceasta crestere a constructiilor pe scara larga a fost destul de benefica in domeniul telecomunicatiilor, al finantelor, bancar si al serviciilor, in timp ce, hotelurile si restaurantele continua sa reprezinte elemente importante in economia orasului Dhaka. Desi dispune de una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri urbane din tara, orasul se confrunta cu o serie de probleme, cum este poluarea si suprapopularea, dar reprezinta un adevarat magnet pentru investitorii straini. De asemenea, Dhaka experimenteza si un mare aflux de oameni din intreaga tara, acest lucru transformandu-l in orasul cu cea mai rapida dezvoltare din lume.

Majoritatea rezidentilor vorbesc limba bengaleza, ca si lima oficiala a tarii, limba engleza fiind folosita doar de un anumit segment al populatie, in scop de afaceri. Peste 90 % din populatia orasului practica credinta islamica, majoritatea apartinand sectei sunita, hinduismul fiind cea de-a doua mare religie a orasului ce detine un procent de 9 % din totalul credinciosilor, urmata de comunitatile ce practica budismul si crestinismul, cu un procent de 0.5 % fiecare, din totalul populatiei.

Pentru a vizita aceasta metropola infloritoare si plina de culoare, principalul punct de plecare este considerat a fi Fortul Lalbagh, situat in vechiul oras Dhaka, pe malul raului Burigonga. A fost construit in anul 1674 de catre printul Mohammad Azam, fiul imparatului mongol Aurangazeb si a reprezentat scena numeroaselor batalii. Poate fi vizitat de luni-vineri, intre orele 10.00 – 17.00, iar printre monumentele gazduite de acest loc, se remarca mormantul lui Pari Bibi, moscheea Lalbagh, Sala de Audienta si Baile lui Nawab Shaista Khan, transformate in prezent,intr-un muzeu. Apoi, mergand de-a lungul asa-numitului “Drum al Apelor”, se poate ajunge in centrul orasului vechi – “Chowk Bazaar”, un adevarat labirint de drumuri inguste si intortocheate, captusite cu cladiri inalte si vechi. Aici se pot inca vedea ruinele fostului palat Bara Katra, construit in anul 1644 de catre Mir Abul Quasem, iar foarte aproape se afla si Chota Katra, edificiu realizat in anul 1663 de catre Shaista Khan. Mai spre sud, se poate vedea Palatul lui Nawab, construit in anul 1872, dar partial distrus de o tornada in anul 1888, dupa care a fost abandonat si ocupat de catre oamenii fara adapost, fiind insa recent renovat.

Un alt punct de atractie, destul de interesant al vechiului oras Dhaka, este si Biserica Armeana a Sfintei invieri, situata pe drumul Armanitola si construita in anul 1781 de catre misionarii armeni, intrarea fiind libera. Pe acelasi drum se afla si Tara Masjid, sau Moscheea Stelara, construita in secolul al XVIII-lea si decorata cu sute de placute, formand modele in forma de stea. Alte moschei ce trebuie vizitate sunt: “Saat Masjid” (Moscheea celor 7 Domuri), construita in secolul al XV-lea in partea de sud-vest a orasului, si prezinta trei cupole peste sala de rugaciune si alte patru domuri peste turnurile octogonale; “Moscheea Baitul Mukarram” – edificata in anul 1968 si reprezinta cea de-a zecea moschee ca si marime din lume; “Moscheea Hussaini Dalan”; “Moscheea Musa Khan” etc.

In partea noua a orasului, se remarca o serie de cladiri construite in perioada dominatiei britance, printre care si “Sala Curzon” – un amestec al stilurilor arhitecturale european cu cel mongol, construita de catre Lordul Curzon ca si primarie a oraslui, in prezent gazduind “Facultatea de Stiinta” din cadrul Universitatii Dhaka, sau “Vechea Curte Suprema” construita in anul 1905, ca si o resedinta pentru guvernatorul britanic.

Chiar in inima orasului se gaseste Stadionul National, ce poate gazdui, oficial, pana la 60.000 de spectatori, desi aici incap pana la 100.000 de oameni. Foarte aproape se afla si “Muzeul National”, ce contine o colectie interesanta de picturi si sculpturi din perioada musulmana, budista si hindusa, iar langa acesta se poate vedea “Mausoleul National al Martirilor”, dedicat milioanelor de martiri ce si-au pierdut viata in timpul Razboiului de Eliberare din anul 1971. O alta cladire remarcabila este si “Casa Parlamentului”, realizata dupa schitele arhitectului Louis I. Khan, considerat a fi una dintre minunile arhitecturale ale regiunii. Mai spre nord de acest complex colosal, se poate vedea “Mausoleul National al celor 3 Lideri”, “Mausoleul Shaheed Minar” – symbol al nationalismului din regiunea Bengal, ce comemoreaza pe cei ce si-au pierdut viata in timpul miscarii istorice de la 1952, “Monumentul dedicat presedintelui Ziaur Rahman”, mormantul poetului Kazi Nazrul Islam etc.

Exista si foarte multe parcuri in interiorul limitelor orasului: Gradina Baldha – situata in zona Wari, din orasul vechi si infiintata in anul 1904, in prezent gazduind o colectie de 672 specii de plante; Gradina Botanica Nationala – amplasata langa Gradina Zoologica Dhaka, fiind una dintre cele mai mari gradini ale tarii cu o suprafata de 84 ha; Parcul Ramna – cea mai mare zona de recreere din centrul orasului, ce ocupa o suprafata de 277.200 m2; Parcul Shishu – primul parc de distractii pentru copii al tarii, infiintat in anul 1979 etc.

Dhaka se bucura si de existenta foarte multor institutii de invatamant, dintre care 52 sunt universitati: “Dhaka College” – cea mai veche institutie din oras, fondata in anul 1841; “Universitatea Dhaka” – una dintre cele mai mari universitati publice ale tarii, cu peste 30.000 de studenti si 1.300 de angajati; “Universitatea Jagannah”; “Colegiul Medicilor din Dhaka”; “Universitatea Bangladesh de Inginerie si Tehnologie” etc.

Pe langa filmele si muzica indiana, favorite ale unei mari parti din populatia orasului, Dhaka impresioneaza si prin portul popular, femeile fiind imbracate cu asa-numitul “sari”, in timp ce, barbatii prefera imbracamintea specifica stilului vestic, dar si traditionalele “lungi” sau, cum mai sunt cunoscute, “sarong” (vesmant de forma unei fuste lungi).