Despre Friesach
Friesach este un mic oras istoric din Austria, aflat in districtul Sankt Veit an der Glan din nordul Carintiei. Prima oara mentionat intr-un document din anul 860, este cunoscut ca cel mai vechi oras din Carintia. Romantica asezare omeneasca este faimoasa pentru mostenirea sa medievala care consta, alaturi de o serie ziduri si fortificatii, in mare parte intr-un eveniment ce este comemorat anual printr-un festival al culturii medievale numit „Spectaculum”. Acest eveniment a fost un mare turnir organizat aici de catre Ducele de Babenberg Leopold al VI-lea al Austriei in anul 1224. Fiecare cavaler cu respect de sine din intreaga Europa Centrala a venit in Friesach cu aceasta ocazie, adunand-se in jur de 600 de bravi barbati.
Trebuie sa fi fost un eveniment cu adevarat impresionat, cel putin iindeajuns sa il inspire pe cavalerul si poetul Ulrich von Lichtenstein sa scrie o serie de poeme epice despre turnir care sunt considerate a fi printre cele mai importante exemple de literatura medievala originara din Austria. In fiecare an pe data de 30 August locuitorii orasului si jucatori aleatori care doar se intampla sa le placa sabiile se aduna in Friesach pentru a se juca putin de-a cavalerul imbracandu-se in costume traditionale. Intregul oras se transforma intr-un targ medieval cu pravalii pe tot cuprinsul in timp ce cavaleri si domnite se plimba pe strazile pietruite. In timpul festivalului orice dovada a timpurilor moderne dispare din acest loc pentru o zi, chiar si electricitatea este complet abandonata si inlocuita cu lumanari si torte aprinse, lampioane atarnate, flacari scanteind in sobe sau seminee si focuri de tabara in spatii deschise. De asemenea singura moneda acceptata pe perioada evenimentului, special batuta, este Friesacher Pfenning sau Frizatik-ul, care era moneda de circulatie folosita pe scara larga in interiorul tinutului Austriac si Ungar din intreaga zona sud-estica a Alpilor in secolele XII-XIII.
Istoria orasului Friesach a inceput insa mult mai devreme. La fel ca mare parte din Carintia si Stiria, regiunea pe care o ocupa acum orasul a fost prima data cucerita de catre celti si romani si mai tarziu de catre triburile slavone. Friesach a fost parte a Regatului Slavon Carantania care mai tarziu a ajuns sub controlul bavarezilor. A fost de asemenea un bavarez, Imparatul Ludwig Germanul, cel care a oferit orasul Hof-Friesach Printului-Arhiepiscop Adelwin de Salzburg in secolul IX (860 d. Hr.). Sub conducerea Printului-Arhiepiscop Eberhard al II-lea de Regensberg (1200-1246), Friesach a primit privilegiile de oras, s-au construit palate si fortificatii, a evoluat intr-unul dintre cele mai prospere centre comerciale ale Carintiei deoarece se afla pe o importanta ruta de comert Viena-Venetia si a devenit cetatea pe care o putem vedea astazi.
Mare parte din sarmul orasului vine asadar din arhitectura sa medievala. Pentru cei care doresc sa viziteze locul, pot incepe din Hauptplatz, care in traducere inseamna Piata Centrala, unde se gaseste o fantana in stil renascentist din secolul al XVI-lea (1563), Vechea Primarie cu fatade multicolore pastelate si Stadtpfarrkirche Friesach – Biserica Parohiala Sf. Bartolomeu in stil romanic din secolul al XII-lea care are vitralii deosebite. Un alt edificiu construit de asemenea in stil romanic in anul 1255 este Biserica Manastirii Dominicane Sf. Nicolae care a fost prima in Austria a acestui ordin. Cu un interior interesant, in mare parte gotic (cum ar fi strana), biserica se face remarcata prin faimoasa statuie Madonna din Friesach datand din 1320 si prin altarul vechi din anul 1500. Hoinarind prin oras, veti intalni multe case de piatra si cladiri ridicate inainte de anii 1500 precum si parti ale fortificatiilor medievale: impozantele ziduri duble din piatra gri, turnurile si portile de jur imprejurul centrului vechi.
Sus pe munte se gaseste partial in ruine Castelul Petersberg (Burg Petersberg) construit in jurul anului 1076 de catre Printul-Arhiepiscop Gebhard de Salzburg – devenit in prezent loc de desfasurare al Teatrului de Vara din Friesach – si al sau turn bine pastrat care acum gazduieste Muzeul Orasului (Stadtmuseum) unde pot fi admirate expozitii legate de istoria tinutului, precum si minunate exemple de arta gotica creata de artisti locali impreuna cu fragmente din cultura populara a Carintiei. In cadrul aceluiasi complex de fortificatii se regasesc Biserica Sf. Petru (secolul XII) si Casa Parohiala, iar mai jos, un mic pavilion a carui frumusete impresioneaza prin caracterul pitoresc.
Alte obiective turistice din Friesach ce merita atentie si sunt incluse ca recomandari in micul nostru ghid turistic Friesach sunt: Heiligblutkirche – Biserica Seminarului Sf. Sange, Deutschordenskirche (secolul XII) – Biserica Sf. Blasius a Ordinului German (secolul XIII), Ruinele Bisericii Virgilienberg (secolul XIII), Hambarul cu patru etaje (secolele XIV-XVI) si Ruinele Rotturm (secolul XIII). Din pacate Castelul Geiersberg este propietate privata si nu este deschis publicului.