Ghid turistic Pinamar

Recomandat pentru: plaja, relaxare, alte atractii

Despre Pinamar

Pinamar este un oras magnific situat pe coasta Atlantica, la 350km distanta de capitala, de Buenos Aires. Pinamar face parte dintr-un ansamblu de orase balneare alaturi de Ostende, Valeria del Mar, Carilo (celebru pentru padurea sa superba) si Villa Gesell (un oras pentru tineri, studenti in special). Plajele sale se intind pe kilometri intregi, orasul avand o multime de zone de o rara frumusete, cateva locatii perfecte pentru practicarea sporturilor nautice, Pianamar situandu-se printre cele mai populare destinatii turistice din America de Sud.

Din punct de vedere arhitectural, orasul Pinamar a fost planificat special, fiind transformat intr-o zona cu dune de nisip. Langa asezarile rezidentiale au fost plantati o multime de pini, de unde vine si denumirea orasului. Orasul Pinamar are in jur de 20.000 de locuitori. Atractia principala la Pinamar este oceanul. Pe timp de iarna, Pinamar este un oras relativ linistit. Pe timp de vara, turismul este cel care alimenteaza economia orasului. Doua caracteristici principale disting orasul Pinamar de majoritatea oraselor din Atlantic. Este un oras planificat cu o arhitectura extrem de stricta si, inainte de crearea sa, aici erau doar niste dune de nisip cu putina padure.

Urbanismul orasului a fost definit de catre arhitectul Jose Bunge si mentinut de catre autoritatile alese mai apoi si se traduce printr-un oras esential alcatuit din case cu gradini deschise. Acestea, in combinatie cu padurea de pini, confera orasului un cadru extrem de agreabil.

Dupa ce ati petrecut cateva ore bune pe plajele din Pinamar, trebuie sa mergeti sa descoperiti si orasul. Modalitatea cea mai simpla este de a face o plimbare pe stradutele aglomerate, sa treceti pe langa casutele construite in stil traditional, cafenelele, barurile, restaurantele de aici, sa vizitati magazinele si pravaliile cu obiecte de artizanat si antichitati. Veti observa faptul ca Pinamar este un oras extrem de ordonat, casele impresionand prin stil si eleganta, cladirile respecta in totalitate niste coduri si niste reguli stricte, Pinamar numarandu-se printre putinele orase construite de la zero. Arhitectul si-a dorit sa realizeze un oras modern si echilibrat in acelasi timp, frumos, in special. Oamenii din Pinamar sunt foarte primitori.

Pasionatii de sporturi extreme si de drumetii au ce descoperi in regiunea din apropierea orasului, in padurile dese de pini in special. Padurile de pini inconjoara orasul ca o bariera de protectie. Jucatorii de golf vor descoperi aici un teren de calitate, pasionatii de echitatie vor descoperi cei mai buni cai, amatorii de ceai si de cafea, cele mai multe cafenele si restaurante pe metru patrat.

Plaja, apa, sporturi nautice, arome exotice, frumusete naturala, exotica, distractie, oras plin de viata, de magazine, restaurante, hoteluri mici la cele de lux, pana la cele exclusiviste, apartamente de inchiriat, vile intregi de inchiriat, baruri pentru toate gusturile si mai ales, pentru toate buzunarele, servicii excelente, in Pinamar vei gasi cel putin un loc pe gustul tau.

Pinamar