Date generale
Angola este recunoscuta pentru
Cand este indicat sa vizitati Angola
In Angola se disting doua anotimpuri importante, unul cald si ploios (octombrie – mai) si altul, uscat si mai rece (iunie-septembrie). Precipitatiile sunt mai abundente in zona Planalto si mai reduse, in campia litorala. Cel mai potrivit ar fi sa va programati vacanta in Angola in timpul sezonului rece, deoarece, in sezonul ploios, majoritatea obiectivelor turistice si parcurile nationale sunt inchise, iar drumurile nu pot fi parcurse din cauza inundatiilor si a noroiului.
Daca sunteti iubitori de natura, puteti admira diversele specii de pasari sau sa faceti drumetii tot in sezonul asa zis rece. Zonele de coasta beneficiaza de precipitatii reduse in timpul verii, motiv pentru care puteti sa va programati vacanta pe plajele Angolei, in sezonul cald. Cea mai ploioasa luna a anului este aprilie, dar precipitatii se inregistreaza pana tarziu, in octombrie. Iar temperaturile se situeaza in jurul a 30º C, in timpul zilei si scad pana la 20ºC, in timpul noptii. In zonele centrale ale tarii, temperaturile sunt mai reduse, mai ales noaptea, cand ajung la 12ºC, si chiar mai scazute in lunile iunie-august. In general, zona de coasta este mai calda si beneficiaza de precipitatii reduse.
Ce sa luati in bagaj
Ideale sunt hainele in culori deschise, din materiale naturale, potrivite pentru temperaturile ridicate din timpul zilei. Aveti nevoie atat de t-shirt cat si de bluze cu maneca lunga. Pantalonii scurti sunt ideali pentru zonele de coasta ale tarii, unde foarte comode sunt sandalele, iar pentru noptile mai reci este potrivit un pulover sau o jacheta. Pentru drumetii sunt ideali pantalonii de in sau bumbac si incaltaminte cat mai confortabila. Nu uitati cremele cu factor ridicat de protectie solara, o palarie si ochelarii de soare. O trusa de prim ajutor este totdeauna utila, alaturi de un filtru de apa si de solutii de protectie contra tantarilor. Mai adaugati o lanterna, camera foto si o harta cat mai detaliata a tarii.
Viza turistica pentru Angola
Turistii romani care doresc sa-si petreaca vacanta in Angola au nevoie de viza de intrare, iar demersurile pentru obtinerea acesteia trebuie facute la Cancelaria Angolei pentru Romania, care se gaseste in Serbia (Str. Vase Pelagica nr. 32, Belgrad). In general, perioada de eliberare a vizei este de cel putin 3 saptamani, iar printre documentele solicitate se numara: pasaportul cu valabilitate de minimum 6 luni de la intrarea in Angola, completarea formularelor cu datele personale si semnatura solicitantului, in original, pe fiecare pagina, doua fotografii, copii dupa biletele de avion si dovada rezervarii de la hotel, precum si o descriere amanuntita a itinerariului dvs., alaturi de alte documente, solicitate in functie de caz.