Pestera de la Bai este situata in vatra statiunii Moneasa si reprezinta sectorul de resurgenta al unui foarte complex sistem carstic format din Ponorul Izoi si Pestera Meghiesul Sec. Initial ea a fost cunoscuta doar pe 10 m lungime, pentru ca un sifon permanent crea un blocaj catre calea de access spre adancimile sale. In urma catorva tentative, fiecare dintre ele adaugand cunoasterii noi dimensiuni, regretatul si renumitul speolog G. Halasi reuseste sa treaca dincolo de portiunea inundata, patrunzand printr-o galerie stramta intr-o sala alungita.

Peisajul salii este deosebit, podeaua fiind acoperita cu numeroase blocuri prabusite din tavanul pesterii. Dupa cateva zeci de metri galeria se bifurca, bratul din stanga terminandu-se, dupa circa 40 m, intr-un lac. Ramura din dreapta, partea mai lunga a pesterii, continua inca 200 m dar, aici, cavernamentul este departe de a se impune prin spatialitate si locuri de acces. In schimb apar concretiunile sub forma unor depuneri massive de aragonit.

Desi suprafata rocilor carbonatice din Muntii Codru - Moma este similara celei din Muntii Bihorului, numarul si dimensiunile cavitatilor naturale nu se pot compara cu formele dezvoltate in cea din urma grupa montana. Cu exceptia Pesterii cu Apa de la Moara si a Pesterii Campeneasca, toate celelalte forme endocarstice au dimensiuni relative mici sau, in mod exceptional, medii. Intr-un astfel de spatiu morfogenetic, lipsa pesterilor posesoare de mari resurse se poate explica de la sine.

Prezenta ei in imediata apropiere a statiunii Moneasa, frecventata permanent de un foarte mare numar de turisti, face ca pestera, - in ciuda zestrei sale modeste - prin efectul de singularitate in teritoriu, intr-un obiectiv de real interes speologic si turistic. Ceea ce a si determinat actiunile de amenajare si introducere in circuitul turistic, imediat dupa anii 80.