Comentarii
Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Clopotul Libertatii din Philadelphia
Unul dintre simbolurile marcante ale Statelor Unite, Liberty Bell (Clopotul Libertatii), aflat in Philadelphia, este presupus a fi clopotul care a marcat citirea in public a Declaratiei de Independenta de la 8 iulie 1776.
Comandat in 1752 la o companie londoneza, Lester & Park, clopotul a fost gravat cu inscriptia “Sa vestiti libertatea in tara si pentru toti locuitorii ei!”. Istoria noteaza ca dupa aducerea si montarea sa, clopotul a crapat chiar la prima utilizare, urmand a fi turnat din nou de catre localnicii John Pass si John Stow, nume care apar si ele inscriptionate pe clopot. Initial amplasat in Casa Autoritatii statului Pennsylvania, astazi Independence Hall, clopotul a fost folosit la chemarea parlamentarilor la sesiunile legislative, ori pentru informarea cetatenilor despre diverse evenimente ale comunitatii locale.
Trecut in anonimat dupa cucerirea independentei, a fost adoptat ca simbol al societatilor abolitioniste fiind numit “Clopotul Libertatii” in decursul anilor 1830-1840. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Primaria a cedat custodia clopotului catre National Park Service, pastrand insa drepturile de proprietate. El a ramas simbolul libertatii si in decursul razboiului rece si a fost loc de adunare a protestatarilor in anii 60.
In 1976 a fost mutat din Sala Independentei si montat intr-un pavilion de sticla din apropiere, la Independence Mall, iar de aici, in anul 2003, a fost mutat in Liberty Bell Center chiar langa pavilion.
Fiind un puternic simbol pentru constiinta nastiunii americane, imaginea sa apare pe monezi, pe timbre, fiind folosita in mod curent de diverse companii.
GPS - Latitudine: 39.949614, Longitudine: -75.152471
Mareste harta ?Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Clopotul Libertatii din Philadelphia