Daca nu sunteti un impatimit al surfului, nu exista o destinatie mai potrivita in Europa pentru practicarea sporturilor de iarna si a alpinismului decat Elvetia. Fie ca sunteti interesat de drumetii sau de sporturile extreme, veti avea multe posibilitati de a alege si cu multe peisaje naturale, un climat sanatos si servicii de prima clasa, nu e de mirare ca un urias numar de elvetieni sunt practicanti ai sporturilor in aer liber.

Inainte de a va aventura in lumea sporturilor elvetiene, verificati daca asigurarea e completa, in special pentru sporturi precum schiatul si alpinismul, unde polita de asigurare trebuie sa acopere si eventualele operatiuni de salvare cu elicopterul. Incercati sa minimalizati impactul dumneavoastra asupra mediului si amintiti-va ca ecosistemul montan este foarte fragil: daca faceti drumetii pe jos sau cu bicicleta, sunteti rugati sa folositi doar potecile amenajate si sa nu culegeti flori de munte. Schiorii trebuie sa foloseasca doar partiile si zonele care sunt marcate.

Elvetia nu se poate lauda ca este locul unde s-a nascut schiul - scandinavii foloseau schi-urile pentru transportul de-a lungul tarii de mii de ani, inainte ca schiurile sa apara pentru prima oara aici, la sfarsitul anilor 1850 - dar aici a fost locul unde, din anii 1880, el s-a dezvoltat si a devenit un sport. La fel ca in cazul atator sporturi de iarna, pionierii au fost britanicii, ale caror activitati erau privite la vremea aceea ca fiind excentrice. In cele din urma, acest sport nou a crescut ia popularitate, numarandu-se si printre inclinatiile lui Arthur Doyle. La inceput, schiorii trebuiau sa urce partia pe jos, dar situatia s-a schimbat o data cu introducerea funicularelor si cu inventarea ascensorului in forma de T, in 1930, a telescaunului si, prin 1960, a telefericului. Prima cursa pe partie a avut loc in anul 1911, in Montana, in cantonul Valais, iar in 1921, Arnoid Lunn a inventat slalomul, in micul sat de munte Murren, din regiunea inalta a Bernei, organizand prima cursa in anul urmator. Tot Lunn a organizat ceea ce unii considera a fi cu adevarat stramosul curselor de schi, Infernul nebun, o competitie organizata aici, pentru prima oara in 1928, acoperind aproape 15 km de pe Varful Schilthorn, pana in satul Lauterbrunnen. Competitia anuala este deschisa tuturor si are loc la mijlocul lui ianuarie. Si mai provocatoare si mai bine cunoscuta este cursa anuala Lauberhorn, din Wengen.

Astazi, peste doua milioane de schiori vin in Alpii Elvetiei, an de an. Exista sute de locuri pe care le poti vizita, mergand de la sate mici care nu ofera nimic mai mult decat posibilitatea trecerii prin pasunile din zona, la statiunile, faimoase in lumea intreaga, din Graubunden, Valais si Oberlandul bernez.

Statiunile elvetiene, asemanatoare unor sate, sunt asezate in decoruri deosebite, cu hoteluri in stilul cabanelor de munte si nu sunt statiuni de altitudine ca cele din Franta - desi sportul nu e ieftin, de vreme ce se inchiriaza echipament (pentru aproximativ 50 F pe zi) si se cumpara un bilet pentru teleferic (cam la acelasi pret), aici veti avea parte de cele mai bune locuri de schi din lume.

In estul Elvetiei veti gasi cea mai faimoasa statiune: Sf Moritz, patronul sporturilor de iarna de la prima petrecere a turistilor britanici, care au iernat aici pe gratis, la invitatia unui proprietar de hotel, Johannes Badrutt, in 1864. Faimoasa pentru climatul sau insorit, statiunea ofera locuri pentru schi, dar si pentru practicarea altor sporturi de iarna. Alte statiuni sunt Davos si Klosters, ultima fiind preferata de familia regala britanica. Ambele statiuni folosesc zona de schi Parsenn, din jurul Weissfluh-ului, si sunt renumite pentru partiile lungi de pana la 12 km. Arosa este renumita ca fiind o statiune familiala atractiva, cu o multime de partii pentru cei de nivel mediu, iar Flims-Laax-Falera se bucura de posibilitati excelente pentru practicarea snowboardingului.

Verbier, la est de Martigny, in Valais, are una dintre cele mai deosebite retele interconectate din tara, Cele Patru Vai, cu peste 400 km de partii marcate. Ascensoarele de aici urca pana spre Mont-Fort (3.329 metri), de unde aveti o priveliste uluitoare a celor mai inalte piscuri din Alpi, printre care Mont Blanc, Weisshorn si Matterhorn (aici folosindu-se denumirea franceza, Cervin). Verbier, unde locurile de cazare consta mai mult in hoteluri, este una dintre cele mai bune alegeri pentru sezonul de schi tarziu, la care se adauga si partiile si posibilitatile de practicare a snowboardingului. La nord-est de Verbier, langa orasul Sierre, se afla Crans-Montana, care a gazduit Campionatul Mondial de Schi din 1992: desi acum renumita, statiunea nu este dintre cele mai atractive. Aici veti avea parte de privelisti panoramice deosebite, conditii de cazare bune, dar partiile nu sunt atat de provocatoare cum sunt cele din Verbier sau Zermatt, cea de-a treia destinatie importanta pentru schi din Valais. Aceasta statiune-sat incantatoare ofera privelisti superbe ale muntelui Matterhorn si ale gigantilor alpini din vecinatate. Alte avantaje oferite de Zermatt sunt o masa excelenta, servita in restaurantele de pe langa partii, si o doza sanatoasa (sau nesanatoasa) de viata de noapte, in sat. Chiar la est de Zermatt, se afla statiunea Saas Fee, cu o multime de ghetari prin apropiere, care fac din ea o destinatie ideala pentru schi.

Toate statiunile montane din Elvetia au scoli de schi, unde se afla instructori profesionisti, multi dintre ei vorbind mai multe limbi. Daca vreti sa evadati de pe partii si sa aveti si banii necesari cautarii zonelor virgine de la o mai mare altitudine si indemanarea de a va aventura aici, puteti sa faceti eli-schi. Veti fi urcat pana la o altitudine de 4.000 metri si apoi aruncat pentru a schia impreuna cu ghidul - este obligatoriu ca in toate aceste excursii sa va asigurati ca nu veti fi prinsi de vreo avalansa.

Pentru cei care prefera sa aprecieze peisajul montan intr-un ritm mai lent, Elvetia ofera optiuni splendide pentru cros pe schi (numit Langlauf in germana; ski de fond sau ski nordique in franceza). Graubtinden este o destinatie cunoscuta, aici aflandu-se o uriasa retea de poteci, multe dintre ele gratuite, dar pentru majoritatea va trebui sa platiti un pret rezonabil pentru obtinerea unui permis de la centrul local de schi (1.603 metri).

Pe langa patinajul pe gheata, apele inghetate ale lacului Sf Moritz sunt gazda unui sport riscant numit skijoring, ai carui competitori sunt trasi pe schiuri de catre cai galopand: doar schiorilor experimentati le-ar placea poate sa incerce. CeJ mai renumit loc din Sf Moritz este Cresta Run, cea mai faimoasa pista pentru sanii, realizata in 1884, unde cei mai rapizi temerari au atins viteza de 150 km/h. De vreme ce ultima mare cursa a sezonului se termina pe la mijlocul lui februarie, pista este deschisa membrilor unui club britanic, membri care platesc o suma considerabila pentru privilegiul de a face 5 ture. Este clar ca nu este pentru cei slabi de inger, si, ca urmare a sovinismului, femeile nu sunt admise.

Sa nu confundati acest tip de sanie (care se mai numeste si „carcasa\") cu capra (care este identica, doar ca pasagerii saniei merg pe picioare la inceput) sau cu bobul, care si el a fost inventat in Sf Moritz. Toate cursele cu sanii au loc pe faimoasa pista olimpica de bob, de 1.600 metri, din statiune. Pentru ceva palpitant puteti chema un „bob taxi\" de 4 persoane, pentru o cursa de 130 km/h. Rezervarile se epuizeaza repede si ele incep sa se faca din iulie (tel: 081-830 0200).

Ideea de a face din cea mai muntoasa tara din Europa o destinatie pentru o vacanta de ciclism poate parea, la inceput, absurda. Oricum, sa calatoresti prin Elvetia cu bicicleta pare a fi o buna modalitate de a explora tara. Drumurile din Elvetia sunt excelente, iar conducatorii auto sunt in general respectuosi cu biciclistii, iar preocuparea acuta a tarii fata de mediul inconjurator face ca activitatea sa fie incurajata. Orase precum Ztig si Ztirich, de exemplu, au proiecte de inchirieri de biciclete gratuit: tot ce aveti nevoie este pasaportul si un mic depozit la banca.

Exista 9 rute de ciclism nationale, care fac parte dintr-o retea de sosele obisnuite si poteci montane pentru biciclete, toate fiind marcate pe harti, numite Velokarten (disponibile in librarii).

Folositi-va si de planul national excelent, prin care puteti inchiria biciclete in stare foarte buna, de la orice gara. Puteti alege intre o bicicleta turistica si una mountain bike mai scumpa, care are 21 de viteze si, pentru o mica suma de bani, (sunt disponibile si preturi pentru familii), puteti sa returnati bicicleta oricarei gari recunoscute, ce confera flexibilitate in planificarea rutei.

Elvetia este genul de tara unde chiar si cei foarte comozi incep sa-si doreasca plimbarea. Poate v-ar placea sa va plimbati prin peisajul montan oferit de Parcul National Engadine, in Graubtinden, sa va uitati dupa vreo capra salbatica sau sa va plimbati in jurul piscurilor inalte din Valais si Oberlandul bernez. Puteti urma cararea care traverseaza intregul lant al muntilor Jura, munti josi si acoperiti de paduri, sau puteti explora vaile minunate din Ticino - zonele din apropiere de Locarno, de exemplu, Maggia, Verzasca sau Centovalli -cu satele mici aflate printre stanci si paduri.

Puteti sa va plimbati in jurul malurilor impadurite si rapoase ale Lacului Uri (Urnersee), miezul istoric al natiunii, mergand pe „drumul suedez\", in lungime de 35 km, realizat pentru a sarbatori a 700-a aniversare a nasterii Federatiei elvetiene, in anul 1291. Ca o alternativa, puteti sa vizitati Churfirsten, un lant muntos de calcar, care rasare in varfuri crestate din dealurile de langa Walenstadt, in Appenzell, in nord-estul tarii.

Nu exista o retea de poteci marcate cu un sistem de indicatoare clar si demn de incredere mai bine pus la punct decat in Elvetia. Semnele galbene desemneaza potecile obisnuite, pentru care nu aveti nevoie decat de o pereche potrivita de pantofi. Semnele galbene inclinate de un aratator de directie alb-rosu-alb desemneaza poteci la inaltimi mai mari, si chiar daca traseele sunt bine marcate, veti avea nevoie de bocanci de drumetie cu sustinatoare pentru glezne. Interesati-va cu privire la vreme inainte de a porni si, pe munte, nu subestimati nevoia de a avea imbracaminte potrivita. Cei porniti intr-o drumetie de o zi tind sa fie mai repede prinsi de expunerea la soare, hipotermie si deshidratare decat alpinistii.

Daca doriti sa va depasiti limitele sau sa invatati tehnici pentru a progresa dincolo de traseele normale, adresati-va unuia dintre cele 27 de centre de alpinism din intreaga Elvetie. Asociatia elvetiana a scolilor de alpinism (in germana: Schweizer Verband der Bergsteigerschulen, Postfach, adresa: 6490 Andermatt, tel: 041-872 0900) are o lista a acestora si a ghizilor particulari inregistrati.

Centrele ofera drumetii cu ghizi in localitatile unde se afla acestea, cat si cursuri de scurta durata pentru cei interesati in alpinism. Asigurati-va intotdeauna ca aveti o lista completa de echipamente si haine pentru activitatea propusa si interesati-va de unde ati putea imprumuta: toporisti, crampoane, echipament special si casti, dar poate ca va va fi mai usor sa aduceti cu dumneavoastra rucsaci, jambiere, bocanci si liaine. Ar fi bine, de asemenea, sa tineti legatura cu centrul, pentru a va asigura ca ei au contactat intr-adevar serviciile unui ghid pe perioada ceruta. Chiar si planurile bine stabilite pot fi zadarnicite de vremea proasta din munti.

Din Bergsteigerzentrum, in Grindelwald, puteti sa va aranjati calatorii incitante in regiunea masivelor Eiger, Monch si Jungfrau. Versantul de nord al masivului Eiger (2.000 m) ramane o provocare tehnica in escaladarea stancilor, in ciuda faptului ca a fost pentru prima oara escaladat cu succes in 1938. In mod tragic, in fiecare an se inregistreaza aici pierderi de vieti omenesti. Drumetii care vor doar sa priveasca acest colos de piatra, pot urca in trenul spre Alpiglen si apoi urma drumul ce duce la poalele muntelui, in timp ce turistii care isi doresc sa escaladeze Versantul de Nord din confortul propriei locuinte pot cumpara, din magazinele din Grindelwald sau Wengen, o caseta video care prezinta in detaliu ascensiunea. Alte destinatii renumite pentru alpinisti si drumeti sunt Pontresina, in apropiere de Sf Moritz si Zermatt, cu al sau Matterhorn.

Lacurile din Elvetia ofera locuri incantatoare pentru o multime de sporturi acvatice, de la scufundari si schi nautic la windsurfing si navigatie, in timp ce cateva rauri atrag prin potentialul oferit pentru canotaj si deplasarile in ape repezi. Cele mai bune lacuri pentru navigatie sunt Lacul Thun, in centrul tarii, si lacurile Silser si Silvaplaner in est, intre Sf Moritz si Maloja. Lacuri frumoase, precum Lacul Luzern si Lacul Lugano, sunt mai potrivite pentru barcile cu motor, datorita vantului schimbator. In mijlocul verii, chiar si apele unor lacuri alpine de altitudine ofera conditii pentru inot, dar veti avea nevoie de un costum de scafandru, daca aveti de gand sa ramaneti mult timp in apa.

Daca toate esueaza in satisfacerea nevoii de crestere a adrenalinei, nu va pierdeti speranta. Descoperiti saltul de 45 metri in zona prapastiei Gletscherschlucht, in Grindelwald, sau puteti plonja in gol 120 metri, legati de o coarda, de pe telefericul Stockhorn, in Oberlandul bernez, aproape de Thun. Sarituri din teleferic se practica in toata Elvetia, dar cea mai infricosatoare dintre toate - si la 220 metri considerata si cea de la cea mai mare inaltime - e cea de la nord-est de Locarno, devenita faimoasa dupa scena care sfideaza moartea din filmul cu James Bond, Goldeneye. Aici e faimosul Dig Verzasca, unde se practica bungee jumping intre lunile aprilie si octombrie, fie in timpul zilei, fie pe luna plina (contactati Trekkink Team, tel: 01-950 3388). Ca o completare, veti gasi o multime de locuri de-a lungul tarii, care fac publicitate pentru zborul cu balonul, parasutism, deltaplanorism, parapanta.

Sursa foto