Aeroportul International Incheon se gaseste la 50 km vest de Seoul. Este cel mai mare din tara si unul dintre cele mai aglomerate din lume. Aeroportul a fost cotat 9 ani la rand, intre 2005- 2013, drept cel mai bun aeroport la nivel mondial de catre Consiliul International al Aeroporturilor. Aceia dintre voi care planuiesc o calatorie cu aceasta destinatie vor gasi in ghidul nostru detalii complete despre accesul spre aeroport cu autoturismul sau mijloacele de transport in comun, dar si informatii despre facilitatile terminalelor.
Ghiseele de informare turistica se gasesc la primul si al treilea nivel al terminalului, in zona portilor de imbarcare si la Centrul de transport al Aeroportului (Airport Transportation Centre).
Accesul auto
Din centrul capitalei Seoul, mergeti spre nord, pe Gangbyeonbuk-ro si virati spre est, pe autostrada aeroportului - care va duce direct la aeroport. Taxa de acces pe autostrada express se poate achita la Incheon sau Seul.
Calatoria cu trenul
Trenul Express al aeroportului (www.arex.or.kr) face legatura intre aeroport si gara din Seoul (calatoria dureaza 60 de minute; un bilet costa ₩3,950).
Calatoria cu autobuzul
Pasagerii pot alege sa calatoreasca cu limuzina sau cu autobuzele inter-city. Acestea din urma opresc in principalele districte si hoteluri din jurul capitalei Seoul. Autobuzele locale nr. 111 si 303 circula intre aeroport si centrul orasului Incheon. Pentru o lista completa si detaliata a autobuzelor, consultati siteul aeroportului. Durata calatoriei si tarifele variaza in functie de standardele de confort si distante; in general, tarifele pornesc de la ₩2,800.
Calatoria cu taxiul
Taxiurile obisnuite, cele de la clasa lux sau taxiurile ‘jumbo’ (care pot transporta pana la 9 pasageri) pot fi rezervate la aeroport (calatoria pana in centrul capitalei Seoul dureaza 50 de minute; pentru o cursa tarifele variaza intre ₩45,000 - 80,000, in functie de standardul de confort oferit. Statia de taxi este situata in afara coridorului Sosiri.
Transportul pe apa
Serviciile de transport cu feribotul fac legatura intre Incheon si Yeongjong-do. Taxiurile transporta calatorii de la aeroport pana la debarcaderul din Incheon.
Parcare auto
Aeroportul ofera locuri de parcare cu stationare limitata si pe termen lung. Parcarea cu acces limitat este legata de cladirea terminalului printr-un pasaj pietonal. Un microbuz pleaca de la parcarea cu acces pe termen lung pana la terminal, la intervale de 8 minute, in intervalul 06.00 -22.00 si la intervale mai mari, dupa aceasta ora.
Inchirieri auto
Companiile Avis si Kumho Rent A Car ofera servicii de inchirieri auto in incinta aeroportului. Birourile operatorilor sunt localizate la Sosiri.